Fragmente de/la tigari

Pauzele lungi si dese cheia marilor succese, cica. Eu unul incerc sa aplic dar nu prea iese nici cu pauzele dese nici cu succesul, dar probabil gresesc pe undeva.
Vremea de afara parca taie din pofta de pauza si tigara dar daca insisti iti iese. Recunosc ca este mult mai misto sa stai la birou nu neaparat pentru ca este misto sa muncesti ci ca pentru acolo poti asculta muzica de vreme ploioasa. Afara nu poti sta cu castile pentru ca prin definitie fumator fiind esti si sociabil. Si da vorbesc cu oameni si scriu in acelasi timp, nepoliticos poate dar productiv cu siguranta.
Revenind la partea cu muzica, da, ma refer la melodiile alea depresive de parca vremea nu ar fi de ajuns. Acele melodii care intr-un mod dubious sunt la radio sau la YouTube suggestions fix atunci cand ploua.
Urcand la birou realizez ca cineva vrea sa ma omoare incet prin fierbere in suc propriu. Tot opreste aerul conditionat care bate deasupra mea. Trebuie sa fiu vigilent si sa prind acel infractor ce atenteaza de luni bune la viata mea, sau poate vrea sa testeze performantele deodorantului meu.
Si uite asa sar la alt subiect. Sa imi explice si mie cineva de ce anume cei de la Old Spice au creat un deodorant ce miroase a caine ud si beat - Wolfthorn? Si daca tot stie cineva raspunsul atunci as vrea sa stiu si de ce nu comercializeaza si celelalte modele si in RO? Ce, barbatilor romani nu le plac deodorantele ce miros frumos/bine ?
Si de aici trecem la acel subiect misto cu si despre barbati in general si in special cei de la metrou dar trebuie sa scriu mult, cu nerv si multe greseli iar pentru asta trebuie sa scriu pe pc iar blogger face fite si nu se sincronizeaza.
Tada sau ciao sau bye bye 

Seara tarziu la metrou

Anul trecut incepeam, dupa ani de pauza, sa scriu din nou. Incepeam cu un plan meschin, sa scriu istoricul meu de event planner. Zic meschin pentru ca in mintea mea era un marketing trick, si propabil asta a fost si motivul opririi dupa doar 1 post cand 10 ani de organizat sute de evenimente ar fi acoperit postari zilnice pt cel putin un an.
Revenind in zilele noastre dupa inca un an, realizez ca eu scriam pentru ca era felul meu de a observa si analiza lumea. Si cu toate ca prietenia cu gramatica nu era una productiva, eu tot scriam si dupa fiecare postare ma simteam asa bine de parca chiar as fi reusit sa schimb ceva.
Fara sa vreau am alunecat in trecut si explicatii, dar imi datoram macar o scuza pentru aceasta delasare.

Si asa pe incheiere ma pregateam sa amenint cu urmatoarele subiecte dar noroc cu telefonul primit ca am realizat ca nu trebuie sa amenint ci chiar sa scriu.